Nu am fost niciodată punctualitatea
în persoană. Oricât m-aş da peste cap, tot nu reuşesc să ajung la timp.
Poate pentru că m-am născut cu două săptămâni mai târziu decât ar fi
trebuit. Iar dacă stau să mă gândesc, lipsa acestei întârzieri, mi-ar fi
şterpelit avantajul de a fi balanţă; asta ar fi fost o reală
problemă. Nu pentru că aş avea un cult al zodiei, ci pentru că
de-alungul vremii, faptul că sunt balanţă m-a ajutat să pozez drept o
fiinţă extrem de echilibrată (deşi în realitate lucrul ăsta e departe de
a fi adevărat). Iată la ce te poate ajuta să ajungi mai târziu, chiar
şi atunci când toată lumea păcăne cu degetele de masă cum că n-ai nici
măcar bunul simţ de a te naşte la timp.
De-alungul
timpului, mulţi mi-au bătut obrazul cum că mereu ajung târziu. Eu am
încercat să le explic că asta vine de undeva din natura mea şi că e în
strânsă legătură cu data de 6 octombrie, dar, no use. Lumea nu pricepe,
pur şi simplu nu e sensibilă.
Şi,
ca să vedeţi că nu glumesc, am să vă povestesc ce am păţit într-o zi,
pe vremea când eram în clasa a 9-a. Ei, după ce că ajunsul la timp nu e
una din virtuţile mele, unde mai pui că nici a morning person nu sunt.
Imaginaţi-vă cine ajungea mereu după profesor, la prima oră? Fireşte,
eu. Ei, şi-n astă ordine de gânduri şi idei, iată că într-o bună
dimineaţă mi s-a întâmplat iar. Norocul meu e că prima ora era engleza,
ghinionul meu e că eram destul de adormită încât, în loc să găsesc o
scuză minciunită, dar plauzibilă, m-am gândit eu că n-ar fi o idee rea
să fiu sinceră şi să spun: mă scuzaţi că am întârziat, dar am probleme
cu sculatul.
Da,
m-a mai scos puţin de cacao faptul că sunt reprezentă a sexului
mofturos, cu toate astea, râsul tot râs a fost, iar evenimentul a rămas
bine întipărit în memoria de elefant a colegilor mei ce şi-au făcut
un obicei din a se amuza pe seama problemei mele cu sculatul. Tot răul
spre bine, până la urmă; e nevoie şi de astfel de evenimente pentru a
mai atenua supărarea cauzată de 3-ul ăla pe care ţi l-a articulat Groza
pentru că nu ştiai formula vitezei.
Ei
bine, oricât aş încerca eu să fiu punctuală, chiar şi în ziua de azi,
la 10 ani de la evenimentul de la oră de engleză, şi la 25 ani de la
primul eveniment la care am întârziat cu graţie, aşa cum spune şi
titlul postării., am aceaşi problemă. O armată de ceasuri deşteptătoare nu m-ar face să ajung vreodată la timp undeva. O zi în care nu întârzii măcar 5 minute e o zi irosită.
Ta-na-na-na-naaaaa! (jingle de reclamă)
Dacă nu vreţi să păţiţi ca Iulia, cumpăraţi ceasurile Casio!
Ta-na-na-naaaaa! (jingle de reclamă)
Concluzie: naravul din fire, n-are lecuire! ... dar, recunosc că pe lângă evenimentele amuzante de care am avut parte, am ratat multe lucruri pe care uneori aş da orice să le mai pot întoarce din timp. Şi nu, dacă dai ceasul înapoi, nu se schimbă nimic. Pentru că toate au vremea lor, doar a lor.
