Ușidi nesimțitul!

Frate, am și eu o zi liberă... una care nu e ea chiar toată liberă, dar dimineața am pretenția să dorm până la ora ț, că așa vrea mușchiul meu, și să vezi ce pățesc... 

Cum mă întorceam eu de pe o parte pe alta, molfăind mulțumită cum că e zi de muncă, eu dorm iar alții se pregătesc morocănoși să meargă pe front, pac bormașina. Dar nu de-aia simpatică de bâzâie timid, ci ditmai godzilla de bormașină de i-ar fi oprit unghiile din crescut chiar și lui Lenin. Dumnezeule mare, instant m-am dorit înapoi la muncă. Acolo unde scriu articole de blog despre tricouri, brush-uri de Photoshop și festivaluri de țesături. Acolo unde fac facturi și dau telefoane în dreapta și-n stânga. Acolo unde singura gălăgie e cea a muzicii pe care eu o ascult pentru că eu vreau. 

Neavând de ales, am deschis un ochi, l-am deschis și pe al doilea, apoi mi-am luat având și l-am deschis și pe al treilea. M-am agățat nemulțumită de cana de cafea ce stătea rece și cuminte (făcută de mama de la ora 6 noaptea), și-am început să sorb resemnată. Am pus mâna pe telecomandă, am dat pe postul ăla extra marfă unde difuzează Midsomer Murders și am mimat un zâmbet satisfăcut. Nu de alta, dar parcă nici bormașina nu se mai auzea. Ei, dar cum fericirile nu țin de regulă prea mult, pac constat că o muzică extraterestră se aude cum intră pe fereastra mea. Brusc ciripitul păsărelelor ce locuiesc în plopii din fața geamului meu era ca și inexistent sau eventual, acolo pe unde se mai auzea, era dublat de-un ritm de manea de-ți venea să-i faci harakiri lui Guță, sau ce alt behăitor o fi fost. 

De nervi am exersat toate vocalele posibile, de la aaaa, la oo, la iiiiiiiiih. Ei, și când am ajuns la h, clar că o dădusem deja grav în consoane, iar drumul până la hhhhhhhhh, jjjjjjjj, grrrrr, a fost extrem de scurt. Da, mi-am dorit un revolver. Nu pentru mine, ci pentru ei. Da, mi-am dorit și-o sabie de-aia sharp de samurai ca să-i despic cutia craniană a celui ce-a decis că vineri dimineață e rost de manelisme. Brusc, râsul malefic mi-a fost oprit de conștientizarea faptului că pot să-i despic eu cu sabia mea de samurai calota craniană cât oi vrea, că pe-ăsta nu-l doare. Ba e posibil să-l gâdile. 

Așa că am închis fereastra. Pentru că rezistă, rezistă, rezistă. Fereastra, nu nervii mei. Și-uite așa ajung la concluzia că nici o găleată mare cu serotonină nu m-ar ajuta să ajung iar pe drumul cel bun. Defecțiunea e permanentă. Ba chiar, mai ajută și alții, așa, din grandomanie, la o uzură mai cu spor. Să nu care-cumva să îndrăznesc să fiu și eu un om normal.

Pentru sufleţelul lu' matale

E Duminică (offtopic, mă simt ca în clasa a III a, când scriam compuneri care începeau cu celebra propoziţie "e iarnă...").
Ce zi frumoasă (nu pentru ştiinţă), ce zi glorioasă, ce zi magnifică, superbă, relaxantă, adorabilă, de neînlocuit! Not.
Ciudat e că sunt de acord doar cu ultima parte, şi anume că Duminică e de neînlocuit.

Să explic şi de ce... Păi, când altcândva mai sunt toţi cetăţenii acasă (bine, în afara câtorva ghinionişti care n-au ştiut să linguşească şeful, în consecinţă azi lucrează de le sar capacele), de la mare la mic, de la prost la deştept, de la urât la frumos, de la intelectual la mârlan?

Azi... sunt toţi acasă.
Şi păzea... că într-o zi ca asta, mediile, universurile... ţarcurile se întrepătrund şi se prea poate să se lase cu scântei, pentru că mârlanii vor vrea mâncat de seminţe mult în faţa blocului, vor vrea bere gâlgâită cu sughiţături, tot în faţa blocului, şi... cireaşa de pe tort: vor vrea manele, date la maxim, eventual de undeva din apartamentul unuia, apartament cu fereastra deschisă, să se audă pâââână-n fundul pământului şi până la vecinii ăia de n-ascultă ei manele, ca să vadă şi ei ce e, domle, aia artă.

În concluzie, n-ai absolut nicio şansă, tu, ca om ce nu se trage de şireturi cu ei, să dormi liniştit într-o frumoasă zi de Duminică. Nu atât timp cât locuieşti la bloc şi împarţi habitatul cu ei.
N-o să intereseze pe nimeni că tu respecţi regulile de bun simţ şi nu-ţi dai muzica tare, pentru că ei sunt ei, sunt mulţi, uniţi şi războinici şi vor face mereu doar ce vor vrea ei, independent de normele bunului simţ.
Unde-i mulţi, puterea creşte, vorba aia...

Ce-am observat eu, de când mă tot războiesc psihologic cu personaje de genul ăsta (adică eu tac şi mă consum în interior, ei se distrează în continuare), e că există mai multe feluri de mârlani ascultători de manele. Şiiii, am mai observat că, în funcţie de mârlan, şi maneaua va suna altfel!

După cum urmează...

Mârlanul de parcare

So, acest tip de mârlan, va fi mereu vesel, va găsi mereu motive de chiuială şi de fericire. Caracteristică indubitabilă a acestui tip de mârlan e dorinţa de a transmite starea lui de fericire petrecăreaţă tuturor vecinilor nevinovaţi de la el din bloc.
Astfel, dacă te vei întâlni cu un astfel e mârlan, iar el te va recunoaşte ca fiind vecinul lui de la două uşi distanţă, te va lua de gât prieteneşte (în timp ce stă îmbrăcat în maieu tetra, cu păr la subraţ - nu maieul, ci el) şi te va invita la cea mai mare paranghelie ever inventată.
Expresii cheie: hai băi vecine, dar nu te-ai săturat mă frăţie să stai tot timpul în casă, hai cu noi, băftosule!
Vă rog să aveţi grijă! Un astfel de mârlan nu va accepta să fie refuzat astfel, în cazuri de forţă majoră, va trece la planul doi: momeşte vecinul cu un mic ş-o doză de bere d-aia bună şi ieftină!
Pe acest tip de mârlan îl vei găsi mereu poziţionat în parcarea de lângă bloc, cu întreaga lui gintă, jur împrejurul daciei cu poertierele deschise, din care se vor auzi manele de petrecere, cu iz de populară pârţâită.
Nu trebuie însă să vă îngrijoraţi. Acest tip de mârlan este cel mai puţin periculos dintre toţi.

Mârlanul de băncuţă

Ei, de tipul ăsta de mârlan, ar cam trebui să ne fie teamă, pentru că e cel mai nociv tip de mârlan datorită hormonilor ce nu stau locului şi se plimbă nestingheriţi de colo până colo prin corpul mârlanului. După cum bine cred că s-a ghicit, mârlanul de băncuţă e un mârlan tânăr, dornic de a-şi impresiona femela (o recunoaşteţi după cerceii covrig, machiajul strident auriu, şlapii cui flori mari şi colanţii pănă la genunchi).

Astfel, dacă va trece vecinul pe acolo, mărlanul de băncuţă îşi va da picioarele jos de pe băncuţă, îşi va aranja bretonul, înfoia pieptul şi va râde hăhăit în timp ce va spune " ia dă, bă, Ionică, maneaua asta mai tare, să audă şi vecinul ce-i aia muzică, bă organ sexual masculin, hă, hă, hă."

Moment în care, Ionică, dă la refuz o manea plină de trivialităţi. În secunda următoare vor începe toţi să rădă horcăit, ca şi cum ţi-au arătat ei, ţie. 

Femelele vor fi încântate de vitejia masculilor şi îi vor răsplăti cum se cuvine, dându-le acestora voie să le pipăie sânii şi frecându-şi ms-dosurile de ei şi de zona din pantaloni unde-şi ţin ei dosit creierul.

În completarea râsetelor masculine, horcăite, se vor putea auzi râsetele femelelor uşor confundabile cu behăitul de capră excitată.

Mârlanul emo

Acest tip de mârlan este cel mai ghinionist dintre toţi şi prezintă un psihic labil. bolnăvicios, cu tente sinucigaşe. El va suferi din dragoste amară şi amor ghebos şi nu se va sfii să arate asta lumii înconjurătoare. Va face rost de cea mai plângăcioasă manea existentă, în care artistul va regreta cu lacrimi de foc dispariţia iubitei (iubită ce nu a ştiut să-i aprecieze dragostea şi care l-a părăsit pentru alt manelist prost, dar cu un model mai nou de merţan),va jura pe sufletul mamei lui că viaţa fără prinţesica lui nu are rost şi se va ruga la Dumnezeu să o facă pe ingrată să realizeze că el e bărbatul ideal, trăsni-o-ar Dumnezeu, dacă nu.

În aceaşi manea se vor auzi scârţâituri de vioară duioasă, vocea manelarului tânguindu-se către ceruri şi cerând îndurare de la o soartă atâââât de crudă.

Mârlanul din poveste va asculta înlăcrimat melodia ce îi descrie atât de bine starea de spirit. O va seta pe repeat şi o va asculta la sonor maxim, până ce toată suflarea din bloc învaţă versurile pe de rost.

Mârlanul mobil

Ei, el e cu totul altă categorie de hârlete. Unul emancipat, pus la punct cu tot ce înseamnă tehnologie avansată, când vine vorba de telefonia mobilă, cu funcţii şmecheroase, muzicale, ce îi vor permite mârlanului să împartă bunătate de manea cu toţi trecătorii. 

Urmaş al mârlanului care umbla prin anii 80 cu un casetofon mare cu baterii, pe umăr, mârlanul mobil nu va ezita, de fiecare dată când se va afla într-o intersecţie, cafenea, pub sau parc să dea drumul la telefonul mobil, la sonor (fireşte) maxim, maneluţei lui preferate smiorcaită de unul cu nume de porc, sau altul cu nume de salam, ambii cu feţe de retarzi.

Şmechereala va fi maximă, dacă în acel timp va trece pe lângă el o gagică bună-bună rău care să observe ritualurile de împerechere ale animalului.

Acest tip de manea, va lăuda fraţii, cumnaţii, castelul şi valoarea.

Vă doresc o Duminică liniştită!