Când mă fac mare, mă fac cerșetor

Cum omul muncitor lucrează și sâmbăta, iată că și eu am dat dovadă de multă dragoste pentru locul de muncă și m-am prezentat azi la muncă. Și nu, nu e de vină câtuși de puțin vreo eventuală insomnie, pentru că atât timp cât am dopurile de urechi bine îndesate în... urechi, astfel încât să n-aud nimic prin-prejur, all is good.

Ei, și cum mă îndreptam eu azi de dimineață, cântând de fericire, spre locul meu iubit de muncă, mă întâlnesc cu o bătrânică la un semafor. Văzându-mă atât de fericită că merg la muncă, bătrânica mă întreabă dacă nu care-cumva am zece mii să-i dau și ei de-o pâine. Mă scotocesc prin portofel, constat că am doar cinci sute și-i zic lucrul ăsta, plus că o să-i dau eu altă dată. (Nu, nu am fentat-o, eram sigură că am să o mai văd, având în vedere că e mai probabil ca mâine să nu mai văd semaforul, decât să n-o mai văd pe ea). Sigur, mă așteptam să fie dezamăgită, eventual să-mi bage figura de Bambi, dar sub nicio formă nu m-am așteptat la răspunsul pe care l-am primit: lasă, mamă, dă-mi așa, că-ți dau eu rest. Fața mi s-a lungit din start, m-am scărpinat dup-o ureche și mi-am continuat drumul, fără să îi zic dacă sunt sau nu de acord cu afacerea.

Mă gândesc totuși că nu am procedat tocmai cum trebuie. Aș fi putut fain-frumos să îi las tot cincisutele, fără să aștept restul și s-o pun să semneze un contract, potrivit căreia de acum 50 zile (exceptând duminicile), nu mai trebuie să îi dau nimicuța. Un soi de plată în avans. Da, da, asta ar fi trebuit să fac. Și ar mai fi trebuit să fiu și politicoasă și să-i urez femeii servici ușor, că doar nu mă durea gura.

Acum, să-mi fie cu iertare, că mi-e milă de ei, iar cine mă cunoaște, știe asta, dar cu siguranță nu pot pricepe o situație de genul ăsta, în care un cerșetor îmi dă restul la singurul cincisute pe care îl am în buzunar în acel moment.

Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă

Fraaaaaaaaaaate, nu pot să-i înţeleg pe unii! Mă jur! Le dai un pont de un loc de muncă, le dai informaţiile necesare pentru a se duce la interviul ce s-ar putea totuşi solda cu un job bine plătit, şi ei încep să se comporte ca şi cum tu eşti ăla de le ceri lor o favoare.

Că, vorb-aia, fundul lor roial e din start apt pentru orice loc de muncă, deşi fundul lor roial stă şi şomează acasă, transformându-se dintr-un fund roial, într-un fund expandat de la prea multă telecomandă. 

Să o iau de la capăt. Mă trezesc azi să arunc cu un mass pe mess, cum că firma cutare face angajări dacă ai condiţiile alea şi cu alea şi dacă eşti de-aici din oraş. Se trezesc câţiva cum că ar corespunde profilului să-mi ceară detalii. Le dau detaliile, apoi, prima întrebare: auuzi, da' cât e salariul? 

Băăăăi, frăţică, tu mergi la interviu, vezi prima dată dacă eşti persoana potrivită şi dacă oamenii ăia te primesc, apoi întreabă de salariu! Prima dată pune-ţi întrebarea dacă printre atâtea mii de tineri cu pregătirea ta, te remarci cu ceva, dacă tu eşti ze one, şi apoi întreabă persiflativ ce salariu îţi dau ăia dacă le faci nemărginita onoare de a le fi angajat. 

Guess what, dragilor, nu s-a inventat încă locul de muncă unde stai o oră şi iei cinci catralione de lei noi. Dacă vreţi asta, alergaţi mii de ture pe stadion, tunaţi-vă frumos, agăţaţi un babalâc disperat pe net et voila!  Problema rezolvată! Puteţi să faceţi şi ţ facultăţi deodată şi scăpaţi de corvoada de a vă întreţine singuri. 

Revenind la mine! Nenică, eu dau pontul. Vrei să mergi la interviu, be my guest. Nu vrei? Be my guest again! Dar nu mă trage pe mine la răspundere că am avut nesimţirea de a-ţi da un pont de un loc de muncă, pentru că nu te trimiteam nici la produs şi nici la prăşit. 

Nu vrei să munceşti, ignoră mass-ul (că oricum nu dau de felul meu), că-l vor lua sigur alţii în considerare. 

Ce n-aş fi dat eu, pe vremea când nu munceam, să primesc un astfel de mass! Şi parol că singurul lucru pe care l-aş fi întrebat ar fi fost: care sunt cerinţele (ca să mă prind dacă aş face faţă) şi unde depun CV-ul.