Miroase a şcoală, a cerneală şi-a radieră!

Astăzi de dimineaţă, când m-am trezit, mirosea pentru prima dată a toamnă. Pe de-o parte îmi place toamna de mor. E răcoare, e bine... coloritul naturii e de-a dreptul uimitor, ascuţitor de simţuri pentru cineva ca mine...

Pe de altă parte, toamna are doza ei de melancolie blegoasă, ce uneori tinde să o dea în tristeţe de-a dreptul. Poate şi condiţiile meterorologice sunt de vină... asta ca să evit cu desăvârşire romantismul (nu în sens de curent literar, ci in sensul de blegomanie).
Şi, pe lângă faptul că azi de dimineaţă miroasea a toamnă... mai mirosea şi a şcoală... Nu ştiu cum anume aş putea să descriu mirosul şcolii, ca să se înţeleagă mai bine senzaţia.

Aş putea spune că aduce cu mirosul cărţilor noi, a cărţilor vechi, chiar, împrumutate de la generaţiile mai mari, cu mirosul de cerneală sau de pix scurs prin ghiozdan... Sau aş putea chiar să aduc în discuţie aroma de vopsea proaspătă a băncilor. Da, am prins generaţia când şcolile chiar se renovau.

Dar, e mai mult de atât. Poate sunt toate acestea la un loc, cu un element x, necunoscut. Poate că, elementul ăla e ,,emoţia". Naiba ştie... Pe vremea aia eram mult prea copilă ca să mă auto-analizez, iar acum vremurile sunt mult prea îndepărtate ca să pot face analiza corectă a situaţiei.

Ideea e că n-am fost cu nimic deasupra celorlaţi copii. Sunt absolut sigură că toţi au simţit la fel şi, mai sunt sigură că toţi îşi amintesc mirosul de radieră, dacă le-o fluturi pe la nas... sau cel de acuarelă, de tempera sau moliciunea pensulei de ,,desen". Chiar dacă nu toţi scriu pe blogurile personale despre aşa ceva.

Şi, apropo de asta, nu ştiu despre alţii, dar mie mi se făcea poftă subit de suc la dozator, când mă uitam la gustosul pahar cu apă murdară de culoare, de la orele de Desen. Ştiţi voi cum e... în copilărie, autogestia e baza! La unii rămâne chiar şi după ce ating vârsta maturităţii...

Cu toate asta, miroase a toamnă... a cerneală (deşi n-am mai scris cu cerneală de ,,secole") şi mai miroase a timpuri pe care acum tare mult aş vrea să le retrăiesc.

Nu mai vreau să fiu mare. Sunt mare de prea mult timp...