Iată că în sfârşit l-am văzut şi eu. The Kids are Alright. Ce e cel mai ciudat e că nu ştiu ce părere să am vizavi de acest film. Să zicem că iniţial mă aşteptam la ceva mai mult. Poate pentru că joacă aceaşi Julianne Moore, poate pentru că trailer-ul părea să promită (mai mult decât s-a putut ţine de cuvânt).
Dacă ar fi să mă iau după un amic, aş da filmului o notă, iar nota asta ar fi cam 7, chiar dacă, în acepţiunea aceluiaşi amic, 7 e o notă bună, la mine, 7 e mai mult un fel de 6. Cu minus chiar.
Când am spus că nu sunt hotărâtă dacă să zic că-mi place sau nu filmul, este tocmai pentru că există o mare contradicţie între scenariu şi felul de a juca excepţional, al actorilor din rolurile principale. Referindu-mă strict la scenariu: nu există absolut nimic original. Cred că am văzut zeci de filme pe acelaşi tipar clasic de girl loves girl, meets boy şi situaţia se complică. Ar trebui doar să amintesc de cuplul de lesbiene din serialul QAF, acesta nefiind singurul exemplu. Nici pe departe. Și, hai să fim serioși că așa scenarii sunt posibile doar în filme. În realitate, dacă ești tipă gay și ajungi să și te căsătorești cu iubita ta, șansele de a o apărea un super macho care să bulverseze relația sunt nule.
Ineditul se află, probabil în faptul că acum avem de-a face cu un casting de zile mari: Julianne Moore, Annette Bening, Mark Ruffalo şi copiliţa de-a jucat în Alice in Wonderland, Mia Wasikowsk.
Motivul pentru care totuşi mi-a plăcut filmul se datorează lor, însă, îndeosebi unui super-moment de pe la minutul 77-78. Absolut genial! Nu vă zic mai multe, pentru că nu vreau să vă stric momentul! Fiţi doar atenţi!
