Vama e dezdrăbălată. Sau cel puțin așa se zice. Și, aș putea într-o oarecare măsură să fiu de acord cu afirmația, având în vedere că vorbesc în cunoștință de cauză. Cine mă cunoaște bine, dar bine de tot, știe că în tinerețile mele, nu era 1 Mai să nu semnez condica în Vamă. Ideea e că le-am cam văzut pe toate... de la copii fără griji ce fac chetă pentru băutură, la străini între două vârste cu spirit de aventură. Și, da, majoritatea lucrurilor care se zvonesc despre Vamă sunt adevărate. Însă, ce mă deranjează pe mine maxim e că nimeni nu se sinchisește să vadă și partea plină a paharului, sau, eventual, să vadă partea goală a paharului când vine vorba de alte stațiuni.
Că Ilknur Pintilie a fost pocnită în direct, deja știe toată lumea. Că se bea bere cu butoiul, și asta se știe. Că se face chetă nu mai e de mult un secret. Însă, din punctul meu de vedere, singura diferență dintre tinerii ce bântuie Vama Veche și cei ce-și parchează limuzinele prin Mamaia e faptul că în Mamaia se varsă mult mai mulți bani. Mda, și probabil muzica ascultată. At the end of the day, indiferent că se bere la halbă sau Jack Daniels, tot sub masă se ajunge.
Nu, dar vedeți voi, o tipă amețită fără sutien din Vama Veche va fi beată și dezdrăbălată, în schimb ce o tipă amețită și fără sutien dintr-un club de fițoșenii din Mamaia va fi provocatoare. Unde e diferența?
Cum am spus, deși cunosc orice colțișor al Vamei și nu, nu sunt adepta chestiilor reprobabile, preferând să merg la mare doar atunci când știu că nu e vreun festival... însă nu văd rostul denigrării unor oameni şi ridicării în slăvi a altora doar pentru că cei din urmă sunt plini de bani, copii de baştani şi posesori de merţuri puternice.Aşa cum am zis, at the end of the day, alcoolul tot alcool e şi tot sub masă te duce.
Oamenii sunt la fel de vicioşi sau la fel de puţin vicioşi indiferent din ce medii sociale vin. Mai ales că în ziua de azi, un cont gras în bancă nu e echivalentul unei bune educaţii (aşa cum se întâmpla pe vremea pensioanelor).
Se afișează postările cu eticheta vama veche. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vama veche. Afișați toate postările
joi, 5 mai 2011
sâmbătă, 1 mai 2010
Ce fac unii de 1 Mai? Muncitoresc!
Să o iau de la calendele greceşti.
Stau la bloc. De când mă ştiu. Singurele excepţii când n-am stat la bloc au fost vacanţele de vară din copilărie, când mama mă trimitea cu bilet one way la bunica - cu scopul precis de a rămâne acolo toată vara până-n şcoală.
Dar nu despre vacanţele mele frumoase şi însorite de la bunica vreau să vă vorbesc, ci despre viaţa de la bloc... şi despre atelierul de dinţăraie ce se bârâie să se construiască în apartamentul de sub apartamentul meu, în această frumoasă zi de 1 Mai.
Acesta, este, dacă îmi permiteţi, un al doilea episod cu bormaşina, pentru că ea, bormaşina, este personajul principal al acestei frumoase zile de 1 Mai, în care unii zac morţi de beţi prin Vama Veche, în care alţii fac de zor grătare şi lasă în urma lor hârtii şi focuri fumegânde, iar altora pur şi simplu nu le pasă.
Iată că unii mai şi muncitoresc.
Oricât aş fi zis eu că nu am să go with the wave, să scriu azi despre 1 Mai, iată-mă. Nu mă pot abţine.
Pot să înţeleg că nu-ţi place la mare... la munte, dar hai măi, nici măcar la un grătar în faţa blocului nu-ţi place? Cu o berică la pet şi-o sămânţă mică şi nevinovată? Nimic? Ţie îţi place să bârâi, aşa-i?
Din pacate, tot ce pot face eu e să îţi doresc să ţi se strice bormaşina, sau eventual să-ţi intre pe unde nu te aştepţi - pornită!
Gata... m-am răcorit.
Vă las cu Planeta Moldova.

sâmbătă, 29 august 2009
Vama cui?
A fost si Vama, nu trupa, ci statiunea. Desi nimeni nu o mai stie ca si Vama Veche, si clar nu mai arata a Vama Veche de ceva vreme, pe placuta de la intrare in oras, tot Vama Veche scrie.
Probabil ca o sa ma intrebati daca am stat la cort si am mancat pate pe paine. Pai, la cort am stat, dar pate tot n-am mancat. In schimb, am mancat shaorma cu de toate si picanta (la pret).
Am baut bere la 9lei pet-ul, am baut vreo 4 shot-uri de rachiu cu miros de tequilla si n-am patit nimic. In schimb. tin sa recunosc ca ma cam deranjeaza a treia mana care mi-a crescut la subrat. Iar pentru asta, dau vina pe mancarea de la plimba-tava.
Cel mai mult mi-a placut tipa de la servire:
-...Da... ce-ti dau....
-Pai, niste cartofi din-aia prajiti, si o pulpa de pui...
- a... da... imediat... si poate imi spui si ce anume vrei sa iti dau...
Am inteles ca venise la mare ca sa se distreze, asa ca dau vina pe noptile nedormite.
Ce mama ma'sii, doar nu ma cred in Mamaia aici...
Ca tot veni vorba de Mamaia, preturile nu sunt departe deloc. Te duci cu 300 lei, iar la sfarsitul zilei te intrebi cine ti i-a furat...
Ete cine... statu', criza financiara, oamenii n-au nicio vina. Ei nu profita, doar se adapteaza...
Serios vorbind, valurile fac toata petrecerea. Ele te aduc moca din larg pana pe plaja. Aterizarea pe scoicile incepacioase nu e tocmai una silky-smouth, dar, cine te mai deplaseaza in ziua de azi pe gratis?
Partile frumoase ale excursiei mele (pentru ca au fost si asa ceva) se afla intiparite in fotografiile atasate.
luni, 4 mai 2009
Intr-o ureche... la Vama Veche.
A fost si Vama, a fost si 1 Mai, au fost chitari si focuri pe plaja, a fost si bere, frig in cort, cinci in cort... au fost si ploi, si rasete...
Insa, cel mai bine cred ca ar descrie atmosfera, sau mai bine zis, starea mea de spirit, versurile de la Give In, semnate Tina Dico.
Too young to be heros
Too old to play April fools
Too smart to be honest
We’ve got too much to lose
It’s too late to be perfect
And it’s not like we haven’t tried
It’s hard but it’s worth it
Every time we get it right
Abonați-vă la:
Postări (Atom)