...Sau cel puțin așa spuneau cei de la Slipknot pe vremea când rocăiam eu masiv. Chestia e că la 16 ani e tare ușor să adopți o maximă de asta ca și cum ar fi literă de lege deprinsă direct de pe muntele Sinai. Odată cu trecerea timpului, firește că m-am maturizat și n-am mai simțit mirosul de căcat de fiecare dată când treceam pe lângă oameni.
Mda, deși exemplele de inși ce nu sunt așa cum ar trebui să fie sau cum mi-aș dori eu să fie n-au făcut decât să crească, odată cu asta a crescut și toleranța mea. Okay, pot face mișto-uri până nu mai văd bine... Pot să afirm c-o fi, c-o păți, dar de la asta până la a mă crede eu cea fără de pată acuzându-i pe ceilalți că nu se ridică la standardele mele, e cale lungă. Așa că, people nu = shit. Nu de alta, dar fie că ne place, fie că nu, trăim printre oameni și suntem și la noi, la randul nostru oameni (people) pentru alții.
Întocmai cum vorbeam zilele trecute cu o prietenă, nu ai cum să îi negi pe cei din viața ta și brusc cum te-ai supărat puțin să începi să îi dai de rău. Adică, ai cum... dar nu e ok. Mi-aș dori ca fiecare om tentat să aducă comentarii injurioase la adresa fostulului iubit/fostei iubite sau chiar a fostului cel mai bun prieten, să-și amintească cum era când le era bine, când își zâmbeau, când se țineau de mână și își promiteau luna de pe cer. Cât de bine era atunci...
Ok, lucrurile s-au schimbat? Nu mai vrea să respire același aer ca tine? Asta e! Uneori lucrurile astea se rezolva, alteori nu. Cred că aici depinde și de factorul ăla: vă e dat, sau nu vă e dat (că altă explicație, jur că nu găsesc). Dacă vă e dat să fiți iar prieteni/iubiți/ce-ați fost voi, negreșit că veți fi până la urmă (nu știu exact cum funcționează lucrurile astea, dar mereu se aranjează cumva).
Mi-ai greșit? Ok. M-ai făcut să plâng? Ok. Da, asta mă va face să sufăr, să-mi doresc MIE tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin ortodoxe, dar în niciun caz nu mă va face să-ți doresc ȚIE răul ori să nu te mai iubesc. Nu atât timp cât odată am afirmat că aș face orice pentru tine. Tocmai de asta, de regulă nu mă avânt în declarații, nu promit că voi fi acolo, dacă știu că nu-mi pot duce promisiunea la un bun sfârșit. Și toooocmai de aia, odată ce am zis, am zis.
Nu, dar vedeți voi, există categoria aia de oameni care odată ce se îndepărtează de un oarecare X, pac: aaa, X? E un bou, e un tâmpit, un prost și miroase urât. Asta după ce acum câteva săptămâni, mai-mai că i-ar fi ridicat o statuie în centru lui X.
Fiecare trece prin despărțiri nasoale (fie ele din dragoste sau din prietenie). Nu cred că e om care să afirme că viața lui socială e numai lapte și miere. Cu toate astea, păstrați-vă naibii dramul ăla de respect pentru cei pe care i-ați iubit odată, pentru că, denigrându-i, din start vă denigrați pe voi (prin asociere, firește). Pot pricepe nervii ăia calzi, când lucrurile sunt abia întâmplate, dar nu pot pricepe oamenii ce poartă ranchiună o veșnicie - mai ales persoanelor pe care le-au/le iubesc/iubit.
În loc să îi denigrați atât, mai bine ați fi al naibii de fericiți că persoanele alea au trecut prin viața voastră, că v-au învățat (chiar și involuntar) cum e treaba cu prietenia ori dragostea. Cum se împarte o sticlă de bere, ori cum e să îți dorești să îl pocnești pe cel ce se leagă aiurea-n tramvai de iubita ta. Bucurați-vă că ați apucat să iubiți, pentru că alternativa e cruntă.
