Ce e femeia?

Trecuseră trei săptămâni şi cinci ore, de când Sophie plecase. Urma ei miroasea încă a Chanel şi a ţigări. Uşa, nu o închisese la plecare. Nici Alexandru nu se sinchisise să se dea jos din pat şi să o închidă. O uşă închisă nu avea să o aducă înapoi pe Sophie, asta e clar. Cam tot de atunci, nici draperiile nu fuseseră trase. Exact cum spuneau cei de la Morphine: You're a bedtime story. The one that keeps the curtains closed. Iar el, cu siguranţă nu avea să dea voie soarelui să îi fure ultima fărâmă de Sophie.
Pe masă zăcea o scrisoare pe care el nu i-o trimisese niciodată.

 În tine am întâlnit tot ce am iubit vreodată. Am întâlnit androginitatea Gretei Garbo, aerul comic-trist al lui Edith Piaf. Cu tine m-am convins că Venus e o planetă excelentă, iar Marte o planetă plină de fraieri - doar aşa se explică faptul că te-am pierdut - în concluzie, mă mut pe Terra. Şi uite că, pentru prima dată în viaţă, o văd în tine pe Marlene Dietrich întorcând armele împotriva lui Hitler. Şi, hai să fim serioşi, tu m-ai învăţat să nu-mi mai las hainele aruncate, şi uite cât de ordonat sunt acum. Tu m-ai închis pe afară, atunci când nu aveam curaj să îi cer şefului meu o mărire de salariu. Mi-a aprobat-o. Ştiai? Deşi, ai câte puţin, din fiecare personalitate în parte, probabil crede-mă că ochii căprui, catifelaţi ca ai tăi nu vor mai fi întâlniţi la nicio altă femeie, pentru că femeia eşti tu!