Nu... astăzi e doar cald, excesiv de cald, aş putea spune... şi fooooarte mult soare. Mai mult decât suport eu.
Zile ca cea de azi te fac să te gândeşti la cum ţi-ar sta undeva musai la umbră, pe o plajă, cu o îngheţată mare (repet: mareee), bună şi de vanilie... sau de fistic... sau de vişine (o da, de vişine sună mirific!)...sau de fistic, vişine şi vanilie, la un loc. Cuvintele magice sunt: multă, multă îngheţată.
Nu, n-a înnebunit lupul, doar că astăzi nu sunt în stare de a cârcoti, de a tăia în două pe nimeni... Probabil că, din cauza căldurii, senzorii de cârcoteală s-au defectat, au clacat, au muţit, lăsând loc unei stări blegoase şi visătoare... Visele se îndreptă spre mare şi spre îngheţată, spre un Mojito răcoritor... Ehe! Nu mă ciupiţi, vă rog! Nu vreau să mă trezesc!
Ciudat e că, până acum ceva ani, nici nu vroiam să aud de mare. Pe mine nu mă vedeai bronzată, nu mă vedeai stând la plajă, având un adevărat cult pentru pielea mea excesiv de albă.
Adevărul e că, nici acum nu mă prea dau în vânt după imaginea mea bronzată din oglindă, dar, să zicem că am dezvoltat o anume toleranţă, iar acum sunt ca un copil care tocmai a descoperit o jucărie nouă: cum e să stai cu burta la soare, la mare... şi să nu-ţi pese de nimic.
N-oi fi eu acum, nici la mare, nici măcar pe malul Dunării... (a cărei plajă e oricum out of limits) dar o îngheţată tot îmi cumpăr, că aşa nu se mai poate!
Fotografie: Iulia Mihai, August, 2009.
