Nu ştiu câţi dintre voi
îşi amintesc de data când am vorbit eu mult despre mine. Adică,
pe faţă, într-un soi de leapşă. Ei, pentru cei ce nu-şi
amintesc, sunt balanţă, şi culmea că sunt o balanţă cu
ascendentul în... balanţă. Deci, o balanţă mai balanţă ca
mine, teoretic nu se poate. Pratic, mai avem de discutat.
Ei, astea fiind spuse,
cică în realitate nu aş fi balanţă, că nu m-aş comporta ca
una, ci mai de grabă cică mi-aş arunca firea în cu totul alte
zodii decât balanţă. No kiddin'? Acum, serios, e greu să-mi demontezi
mie ideea că nu sunt balanţă, în condiţiile în care toată viaţa
mi s-a spus că atunci când au inventat zodia mea, m-au folosit ca
model pentru definirea ei.
Vă daţi seama ca
afirmaţia mi s-a părut mai mult decât amuzantă şi m-a făcut să
zâmbesc ironic. Am întrebat ce anume îl face pe respectivul
individ să emită aşa judecăţi de valoare, la care mi se răspunde
clar că o balanţă ar trebui sa fie vorbăreaţă; atât de
vorbăreaţă că ai senzaţia că-i vorbeşte şi partea
posterioară.
Acum, să-mi fie cu
iertare, dar eu nu sunt de aceaşi părere. O balanţă e în primul
rând mofturoasă, selectivă şi clar nu va vorbi tot timpul dacă
nu consideră ea că omul ăla are ceva în comun. Cam aici ar
fi diferenţa. Da, vorbesc... şi vorbesc muuuult! Al naibii de mult!
Dar, cu cine vreau eu! Trebuie să te super plac ca să vorbesc. Dacă
nu, voi lua poziţia mutului şi vei avea senzaţia că nu am corzi
vocale. De ce? Pentru că nu am chef.
Fireşte, mai există şi
situaţii în care trebuie să fac frumos, să par simpatică, pentru
că jobul o cere, sau pur şi simplu pentru că dacă aş tace ca
mortul în păpuşoi ar fi cam nasol pentru mine din anumite puncte
de vedere (în speţă orice are legătură cu locul de muncă and
co.). Da, aici poţi să mă numeşti falsă, unduitoare, cum vrei
tu. Sau, poţi să mă numeşti politicoasă. În orice caz, absolut
niciodată nu voi sări calul să te pup în MS-DOS, doar pentru că
eşti şef. Dar, o discuţie de politeţe pot duce fără să păţesc
nimic rău.
Cu toate astea, revenind
la afirmaţia că eu nu sunt vorbăreaţă, deci, nu sunt balanţă.
Afirm, dar afirm rău de tot că vorbesc doar atunci când am ceva de
spus şi când am... chef. Am excepţiile mele (cele câteva persoane
cu care aş purta discuţii interminabile – cea mai excepţie
dintre excepţii este persoana iubită cu care aş vorbi ore întregi
fără să fac scurt circuit).
Cine l-a învăţat pe ăla
că balanţele sunt vorbăreţe, clar nu e fost vreun savant. În
primul rând că o zodie nu e musai egală cu un individ, pentru că
nu toţi purtăm aceaşi uniformă de balanţe, peşti, scorpioni,
lei, ş.a.m.d. În al doilea rând că balanţele NU sunt vorbăreţe!
Balanţele sunt uneori politicoase, alteori vulcanice, niciodată cu
adevărat echilibrate (deşi exteriorul cam asta arată), şi clar
sunt foarte selective.
Aşa că, băiatul meu drag, dacă din
întâmplare nu vorbesc cu tine aşa cum ţi-ar dori ţie sufleţelul,
vina nu-i a mea, ci a ta.
Gata, m-am răcorit.
Voi ce părere aveţi despre balanţe?
