...îmi spuse un şofer de maxi taxi ieri, în timp ce el se chinuia să îl depăşească pe unu' în trafic, iar eu stăteam cu un leu jumate în mână, aşteptând. Nu, cu şoferul n-am nimic. El e plătit să conducă, să ia banii şi să dea bilet. Ordine firească a lucrurilor, de altfel.
Ce nu pot eu pricepe e cum lumea se ghidează după propoziţia asta aparent banală.
Păi, să vă povestesc... tot ieri, îmi verific eu contul de banking online când, ce să văd, comision retras pentru cutare, încă un comision retras pentru nu ştiu ce altceva, asigurare de nu ştiu ce tip... Casc ochii mari, încerc să mă dumiresc singurică înainte să fac gargară. Mă uit, iar mă uit, pricep rostul primului comision retras, dar, la al doilea mă cam blochez.
Adică, ok, îmi retragi o dată bani lunar pentru că îmi faci nemărginitul favor de a-mi da un cont online (ca nu care-cumva să-mi cadă o ureche până la bancomat), asta pricep. Dar, care e faza cu asigurarea? Când am semnat eu că vreau asigurare? Eu nu aş face aşa ceva, pentru că nu cred prin definiţie în asigurări! Adică, ce doamne iartă-mă îmi garantează mie asigurarea aia? Plus comision pentru că nu ştiu cine îmi virează bani! Adică, da' de ce? Ce merit are banca în toată povestea asta, ca să-mi retragă mie câte 4 lei la fiecare tranfer? Şi dacă am câte douăşcinci de tranferuri pe zi, ce se întâmplă? Plus că banca îi ia comision şi celui ce trimite. Trai, nineacă!
Acum nu o să încep cu replici răsuflate gen ,,băncile sunt nişte cămătari legali", chiar dacă aşa e, dar, am tot dreptul să fiu nemulţumită.
Ei, şi să vedeţi, după ce văd eu listoiul ăla de comisioane, decid să sun la sursă şi întreb care e toată faza. Nu de alta, dar contul meu se presupune a fi un cont student. Şi dacă e student, n-ar trebui să am gratuităţi la multe chestii? Îmi răspunde o tipă cu o voce timidă. Mă prezint, mă pune să-i zic o grămadă de date personale (singurul lucru care îl omite e ce mărime port la pantofi), îi răspund foarte şcolăreşte şi începe să-mi tuturuie parcă puţin speriată de faptul că aş putea să-i îndes o palmă prin telefon, despre toate comisioanele absolut legale şi pentru care am semnat. Plus asigurarea pe care se pare că aş fi bifat-o când am semnat contractul. Şi eu de nu-mi amintesc? Serios acum, sunt balanţă, sunt prin definiţie atentă la detalii. Cum dumnezeu să nu observ când bifez ceva? Asta doar dacă nu a bifat cineva după ce am semnat eu! (ce-i să pui un semn de văzut pe-o pagină?), ori de nu erau toate îngrămădite şi furnicăite undeva la subsolul paginii, unde dioptriile mele nu fac faţă. Oi fi confundat scrisul ăla cu vreo linie de decor, naiba ştie!
Abia acum înţeleg de ce se uita tipa aia de la bancă flirtăcios la mine cât timp semnam. Şi eu care credeam că aşa e ea, amabilă.
Acum, a nu fi înţeleasă greşit, nu mă cramponez de câteva zeci de lei, dar, sunt banii mei şi prefer să-i dau eu cui vreau, nu băncii! Dacă vreau să fac un act de caritate, mă duc şi cumpăr o sacoşă plină cu mâncare şi-o dau primului amărât care-mi apare în cale! Dar nu vreau să dau ceva unora ce nu fac nimic pentru banii ăia.
Concluzia e clară, vreau înapoi în trecut, trimiteţi-mă în trecut! V-am mai rugat odată şi tot aici sunt!
Măcar în trecut aş putea fain-frumos să-mi ţin banii la saltea, cu riscul de-a dormi iepureşte ca nu cumva să vină bandiţii noaptea peste mine, tot mi se pare mai sigur decât la bancă!
