Părerile oamenilor despre anumite evenimente se schimbă în timp. Influențați de anumiți factori, firește.
Înainte nu aveam o părere foarte bună despre căsătorie în sine. Mi se părea inutilă. Mi-a trebuit să întâlnesc persoana potrivită pentru a-mi schimba părerea. Căsătoria nu e un lucru rău. Deloc chiar. Nu atât timp cât cele două persoane se iubesc sincer și necondiționat. Și da, parcă privesc altfel acum noțiunea de căsătorie.
Să zicem că înainte confundam fără să-mi dau seama, tevatura aia de prost gust de la nunți cu noțiunea de uniune pe viața, de dragoste eternă. Și uite-așa, cu ochelari de cal, evitam să văd că nu e chiar atât de rău să fii om căsătorit. Ba chiar, poate fi al naibii de frumos ca persoana pentru care ai construi o scară până la cer, să-ți pună un inel pe deget.
Sunt mulți cei care denigrează încă ideea de căsătorie. Poate pentru că, asemeni cum făceam eu, o asociază cu veșnicele coafuri de nunta cu sarmale și cocuri înflorate, cu lăutari obosiți și transpirați, cu soacre grase și cu pantofi lăcuiți cu botul ascuțit, cu decoratiuni de nunta ș.a.m.d.
Vedeți voi, a te căsători cu cineva nu e musai să însemne toate astea! Fiecare om e diferit, în consecință, fiecare va avea parte de nunta pe care o dorește și pe care o merită. Nu mă obligă, de exemplu, nimeni să-mi fac rochie kitschoasă, să-mi fac coafura să-mi semene a menu complet de nuntă. Nu mă obligă nimeni nici măcar să port rochie de mireasă! Dacă vreau, pot să vin și în constum de baie și cu voal pe ochi. E nunta mea, până una-alta.
Ideea de căsătorie a fost oarecum întinată de lipsa de cultură, de muzica proastă, de femeile fără pic de bun gust și de macho-man-ii cu păr pe piept ce taie lemne pe gagicile lor în ritm de manea.
Nu ar trebui să fie așa...
Știu doar că mi-aș da oricând viața de om lipsit de griji pe o viață alături de persoana pe care o iubesc. Și nu, nu vă închipuiți că sunt făcută să fiu mireasă, sau că asta a fost țelul meu în viață de când aveam trei ani. Nope. Pentru că asta ar însemna că aș accepta pe oricine mi-ar ieși în cale. Dar, aș face asta pentru acea persoană. Și da, nu aș clipi, nu aș respira.
Să zicem că înainte confundam fără să-mi dau seama, tevatura aia de prost gust de la nunți cu noțiunea de uniune pe viața, de dragoste eternă. Și uite-așa, cu ochelari de cal, evitam să văd că nu e chiar atât de rău să fii om căsătorit. Ba chiar, poate fi al naibii de frumos ca persoana pentru care ai construi o scară până la cer, să-ți pună un inel pe deget.
Sunt mulți cei care denigrează încă ideea de căsătorie. Poate pentru că, asemeni cum făceam eu, o asociază cu veșnicele coafuri de nunta cu sarmale și cocuri înflorate, cu lăutari obosiți și transpirați, cu soacre grase și cu pantofi lăcuiți cu botul ascuțit, cu decoratiuni de nunta ș.a.m.d.
Vedeți voi, a te căsători cu cineva nu e musai să însemne toate astea! Fiecare om e diferit, în consecință, fiecare va avea parte de nunta pe care o dorește și pe care o merită. Nu mă obligă, de exemplu, nimeni să-mi fac rochie kitschoasă, să-mi fac coafura să-mi semene a menu complet de nuntă. Nu mă obligă nimeni nici măcar să port rochie de mireasă! Dacă vreau, pot să vin și în constum de baie și cu voal pe ochi. E nunta mea, până una-alta.
Ideea de căsătorie a fost oarecum întinată de lipsa de cultură, de muzica proastă, de femeile fără pic de bun gust și de macho-man-ii cu păr pe piept ce taie lemne pe gagicile lor în ritm de manea.
Nu ar trebui să fie așa...
Știu doar că mi-aș da oricând viața de om lipsit de griji pe o viață alături de persoana pe care o iubesc. Și nu, nu vă închipuiți că sunt făcută să fiu mireasă, sau că asta a fost țelul meu în viață de când aveam trei ani. Nope. Pentru că asta ar însemna că aș accepta pe oricine mi-ar ieși în cale. Dar, aș face asta pentru acea persoană. Și da, nu aș clipi, nu aș respira.
Pentru că, despre asta e vorba... Oamenii se ghidează prea mult după valorile societății și uită să se căsătorească din dragoste, iar în timp ajung să urască tocmai pentru că la început n-au iubit.
Și nu, din punctul meu de vedere, dragostea nu se poate transforma în ură. Treaba aia e un mit. Dragostea se poate transforma doar în dragoste, afecțiunea în nepăsare, iar ușoara antipatie în ură.
...Dar dragostea e one way road. Once you take the path, there is no turning back. Tocmai de aia e așa de rară. Și tocmai de aia, unii ajung să treacă peste așa-zisele iubiri, iar alții nu. Iar ăia care nu trec, pe ăia îi cred că iubesc, indiferent dacă o manifestă vizibil au ba.
Revenind la căsătorie și la nunți... Dragii mei, dacă simțiți că iubiți, atunci faceți-o. Nu doar de dragul de a vă schimba statutul sau că mama a fost mireasă, bunica a fost mireasă, bunicul a fost mireasă. Dacă ar fi mai mulți care s-ar căsători din dragoste și nu musai pentru a intra în rând cu lumea, poate ideea asta de nuntă ar fi privită mai draguț. Pentru că eu aș face-o într-o clipită. Tocmai pentru că iubesc...
Că vă vine să credeți, sau nu, acest articol este un advertorial, unul al naibii de sincer.
