 |
| Julianne Moore |
Deşi filmul e văzut de săptămâni bune, abia acum am chef să-l recomand.
Unii îl considerau psihologic. Poţi să-i zici şi-aşa, numai că noţiunea de film psihologic a devenit atât de clişeistică în ultima vreme că mi se face rău. Cum apare un film unde nu-şi împart ăia pumni, gata: psihologie curată! Ba chiar şi dacă e cu bătaie, pumni, picioare, arte marţiale, chiar şi acolo poţi face uz de cuvântul psihologic, pentru că niciodată nu vei şti care a fost adevăratul motiv pentru care Stivăn Segal a ales să îl bată pe ăla cu un deget sau cu toată palma.
Dar, să ma întorc la oile mele. Nu de alta, dar chiar vreau să vă zic una două chestii despre un film ce mie mi s-a părut de nota 10. Acum nu ştiu cât veţi empatiza voi, că vorba aia: câţi oameni, atâtea gusturi, dar, pot măcar să fac o recomandare.
După cum urmează: Chloe.
Nu, nu voi povesti propriu-zis filmul pentru că nu vreau să stric distracţia nimănui de a viziona. Ce-i drept, nici nu e cel mai povestibil film. În orice caz, nu-l recomand homofobilor. De altfel, nu recomand nimic, niciodată homofobilor. Îl recomand oamenilor cu mintea deschisă şi gândirea tânără.
Motivele mele pentru care am urmărit filmul cu mare interes? Am pur şi simplu un mare crush pe Julianne Moore.
