Ascultam azi radio (iar fără voia mea) în maxi taxi şi ghici ce... s-a mai inventat o boală, şi nu orice fel de boală, ci una a cărei simptome sunt cam grave, cam actuale şi se pare că aceste simptome le cam am şi eu... deci păzea!
Despre ce e vorba de fapt? Simplu... cică în nu ştiu ce ţară (n-am auzit că vorbea una tare la telefon în faţa mea), ar fi renunţat ăştia la maşini în favoarea mersului pe jos, mai exact: pe trotuar.
Bun, what's wrong with this picture? Păi, vă zic eu ... Cică oamenii cu pricina, obişnuiţi să bage viteză, kilometri întregi la oră, se enervează când în faţa sau în spatele lor apare câte-un individ mai încetinel, mai dornic de plimbărit agale.
Asta pot să pricep... Când eşti obişnuit să traversezi oraşul în câteva zeci de minute, ţi se poate părea peste mână să întâlneşti un obstacol ce nu pare să aibă grija zilei de mâine, mai ales atunci când tu te grăbeşti. Şi nu musai că te grăbeşti că ai tu ceva important de rezolvat... Neh, aşa eşti tu grăbit... eşti omul adrenalinei, nu alta.
Ei, şi de-aici, pac furia de trotuar.
Acum , dilema mea e în felul următor: eu nu am carnet, nu am avut niciodată, habar nu am să conduc şi ncii nu cred că aş fi bună la aşa ceva. Singurul lucru pe care ştiu să-l mânuiesc cum trebuie e bicicleta (dar nu pe stradă pentru că nu ştiu cum stă treaba cu cedează trecerea and company, iar dacă m-a claxonat unul, m-am panicat automat). Revenind la dilemă... Mărturisesc solemn că sufăr de furie de trotuar! Nu suport să văd oamenii că se leagănă pe stradă, atunci când eu merg în ritmul meu normal. Nu-mi place să mă izbesc, să mă ating, să mă iau în braţe, să respir acelaşi aer cu individul x care merge la piaţă.
Cum e posibil să suferi de furie de trotuar când tu nu ai maşină? Adică, da... recunosc, nu e chiar furie... boala mea s-ar numi mai de grabă: nervişori de potecuţă, dar... tot în categoria aia intră!
