Copycat sau Copyrighter?

Azi sunt critică. Nu ştiu exact de la ce mi se trage elanul, dar sunt critică nevoie mare! Partea rea (pentru ei) e că am şi dreptate.
Bun, să intrăm în pâine că aşa e frumos -  să nu lăsăm oamenii să aştepte...
Azi critic reclame.
Nu, nu prea mă uit la televizor, dar când o fac, ajung să observ anumite chestii pe care unii ori n-au răbdarea necesară să le observe, ori le lipseşte cu desăvărşire atenţia distributivă.

Or fi de vină cei doi ani de Advertising... sau or fi ei (experţii) de vină că le lipseşte imaginaţia, nu am habar.
Ce am habar e că în România nu există publicitate. Există ,,Colorata mâine-i gata", dar nu publicitate în adevăratul sens al cuvântului.
,,Noaptea devoratorilor de publicitate" clar nu are cum să se mândrească cu dragii noştri copyrighter-i.
Da, aceaşi copyrighter-i care rupeau fâşurile pe la Olimpiadele Comunicării de anii trecuţi. Aceaşi care, atunci, apucându-l pe Dumnezeu de picior, au prins contracte grase, doar pentru că au avut singura lor idee genială.

Ajung la concluzia că ai noştri sunt un fel de one hit wonder-i.
Că altfel nu-mi explic cum poate o firmă de publicitate ca BBDO să fie selectată de către Romtelecom pentru reclamele la Clicknet.
Şi, ca să mă fac mai bine înţeleasă am să explic mai pe larg despre ce e vorba de fapt...

Toată lumea a auzit reclamele alea tâmpite la Clicknet cu Familia Telcu. Sunt peste tot, sunt difuzate des, sunt enervante, în prime time şi des (am mai spus?). Pe scurt reclama sună cam aşa: mama, tata, copil, copil, căţel sau ţestoasă şi o soacră bună la gătit, inamică de necontestat a tatălui (că aşa-i stă bine oricărui tată - să fie la cuţite cu bătrâna).
În jurul acestor personaje se contruiesc diferite povestioare fără sare şi piper cu rolul de a evidenţia de ce ar trebui să ne băgăm noi mufa la Clicknet şi nu în altă parte.

Ei, până să vizualizez ultimul episod al Familiei Telcu, nu aveam nimic de obiectat în afara faptului că e o serie de reclame tare proastă. Atât.
Dar, minunea s-a produs. Junior Copyrighter-ul a reuşit să o facă pe Iulia să dea mai multă atenţie reclamei! Bravo monşer! Ai scos ursul din plictiseala şi din bârlogul lui!

Ce se întâmplă... nu ştiu câţi dintre voi aţi avut ocazia să vizionaţi ultimul episod. Da, da, ăla în care tatăl stă pe canapea, iar cei nu ştiu câţi membri ai familiei trec pe rând prin spatele canapelei întinzând mâna după gologani.
(Îmi pare extrem de rău că nu am găsit pe net reclama pentru a o posta aici, ca dovadă, ca mărturie a nesimţirii unora.)

Nu vi se pare că reclama aia seamănă izbitor de tare cu ceva ce rula pe la sfârşitul anilor '80?
Nu vă aminteşte de Familia Bundy... şi de genericul ăsta?

 

Acum, aş vrea să spun că mi-e milă de Romtelecom, dar nu îmi e. Neatenţia se plăteşte de regulă, iar ei au mulţi bani în cont, alocaţi pentru situaţii de genul ăsta.

Cât despre cei de la BBDO, vă invit să daţi click aici pentru a viziona reclamele Telcu (în afară de ultima; dar mă încred că va apărea şi ea cât de curând, moment în care voi face un update şi o voi ataşa) cât şi o listă a ruşinii cu staff-ul muncitor, staff în valoare creativă de doi lei cincizeci, dacă nu cumva sunt darnică...

Aşa că, revin la întrebarea iniţială:
De când şi până când se confundă ideea de copyrighter cu aia de copycat?... sau o fi un nou trend? O nouă metodă de a supravieţui pe timp de criză?

Şi, dacă tot m-am aprins, mă mai gândesc la o chestie... se poartă eco, se poartă reciclatul... dar, hai să fim serioşi, măi dragilor, atât de eco suntem că ne reciclăm până şi ideile?
Măcar de s-ar face din rahat coadă de bici, dar e acelaşi rahat, ba chiar unul învechit şi urât mirositor.