Feel good Inc.

Iniţial vroiam să postez fotografie, nu conta ce... mă trezisem cu imboldul ăsta, însă...
Ce e cel mai frumos e că, pentru momentele cu adevărat top cinci ca însemnătate (în ceea ce mă priveşte) nu am câte o fotografie ca şi corespondent.
Cel puţin nu pe vreun suport, fie el digital, sau analog. Cele mai frumoase fotografii se află în mintea mea, iar acolo se păstrează mai bine decât pe orice film sau carduleţ, imagini pe care nu le-aş printa niciodată, tocmai pentru că aşa amintiri nu se împart. Aşa amintiri se ţin pentru sine şi se preţuiesc.Amintiri care se plasează în timpuri de demult, atât de de mult, încât implică persoane care nu mai există ca şi corp fizic, sau, amintiri recente, când zâmbetul ei este cel mai frumos din lume, iar gândul celui mai bun prieten devine şi al meu.

Câteodata ne trebuie atât de puţin ca să fim fericiţi, iar alteori nu ne mulţumeşte nici măcar dacă am primi cadou o insulă pustie (later edit: pe mine m-ar mulţumi asta, pentru că aş fugi acolo, aş învăţa să mă caţăr în bananieri şi palmieri şi m-aş redenumi Jane).
Nu am descoperit încă motivul pentru care firea umană e atât de labilă, când vine vorba de motivele pentru care ar trebui să existe fericirea. Probabil descoperirea asta ar trebui să o facă cineva total neimplicat, cu sânge rece, cineva care nu pune suflet, ci doar creier.
Pentru mine lucrurile astea au fost mereu imposibile, pentru că, oricât de dură şi de intangibilă am părut pe afară, nu am reuşit niciodată să fiu cold fish. Nu ştiu exact dacă lucrul ăsta e un blestem, sau o binecuvântare.

Unde vroiam să ajung. Am găsit întâmplător, ieri, melodia asta. Deşi îmi plac destul de mult Şuie Paparude, da, abia acum am auzit melodia.
Mi-a dat o stare de bine... iar acum am să o împart. Nu pentru că aş avea o inimă foarte mare, dar, merg pe principiul: cu cât mai puţini oameni nervoşi, cu atât mai puţine posibilităţi de a mă nimeri eu prin preajma unuia care tocmai îşi varsă nervii.