Nu am înţeles niciodată anumite reguli de comportament, în aceaşi măsură în care nu i-am înţeles pe cei ce nu le aplică pentru că nu mai e de ,,bon ton ştrengăresc” să fii bine crescut.
Prefer acel bun simţ pe care îl afişezi pentru că aşa spune structura ta, nu pentru că trebuie. Cam prin zona asta mă învârt cu părerea.
Să luăm un exemplu. Într-o oarecare instituţie, sună telefonul fix.
La telefon răspunde... să-l numim Alin. La capătul celălalt, o voce feminină cu vârstă greu sesizabilă, ce aduce foarte tare cu mama celuilalt coleg pe care îl vom numi Bogdan.
Alin, pentru că aşa a fost învăţat la şcoală, dă politicos ,,săru’mâna” femeii de la capătul celălalt al firului, după care află că vocea matură nu e nici pe departe a mamei lui Bogdan, ci a prietenei lui Bogdan.
Moment în care, individul nostru ce face. Îşi retrage ,,săru’mână”, se scuză pentru că ,,tipa e de aceaşi vârstă cu el şi că vezi doamne, nu-i spui uneia de aceaşi vârstă săru’mâna” şi-l pasează pe Alin la telefon.
Imediat, în birou se dă startul unei adevărate polemici pe subiectul ăsta. Polemică la care, (să o numim) Daniela intervine. Daniela, plină de păreri şi ea, afirmă sus şi tare că ei nu i-ar conveni ca un bărbat mult mai în vârstă decât ea să-i spună sărut mâna, sau... după caz ,,sărut mânuşiţele”. Din chestia asta, tragem următoarea concluzie: Daniela s-ar simţi automat bătrână dacă cineva i s-ar adresa în ,,halul” ăsta de politicos, că vezi tu, doamne, treaba asta cu politeţea e apanajul unor vârste ridate şi cu ecou bunicesc.
Eu stau acum şi mă întreb... what’s wrong with this picture? Deci, dacă eu, femeie de 24 ani, ajung să am contact verbal cu un bărbat de aceaşi vârstă, sau pe undeva pe aproape, el n-ar trebui să-mi zică ,,sărut mâna”, pentru că vârsta apropiată garantează automat trasul de şireturi?
Sau, luând cazul 2, în care un bărbat mai în vârstă mi s-ar adresa în felul ăsta politicos, ar trebui să mă facă să cred că arăt de 50 ani?
Să-mi fie cu iertare, dar atât timp cât sunt, mă simt şi gândesc ca o femeie, nu sufăr de adolescentism târziu, prefer formule ca cea mai sus menţionată şi răs-menţionată, decât să-mi aud un frumos şi drăgălaş: ,,mă”, ,,tu”, ,,fă” (!?), sau chiar ,,bă”.
Cum am zis, nu oblig pe nimeni să mi se adreseze într-un anume fel, atât timp cât felul în care mi se adresează nu mă jigneşte în vreun alt fel, dar dacă mi se întâmplă să dau peste oameni ce se respectă atât de mult pe ei, încât catadicsesc să mă respecte şi pe mine, jos pălăria!
Şi, garantez eu că tot de 24 ani mă voi simţi!
