10%

Sunt multe teoreme, supoziţii, îmbârligături şi vorbe, când vine vorba de mâncatul sau băutul în oraş.
Nu departe de discuţie, acum vreun an, sau să fie chiar doi, auzeam o teorie, cum că, de bon ton, ar fi ca la plata consumaţiei dintr-un local, ar trebui să îi laşi chelneriţei-chelnerului un bacşiş cu valoarea de 10% din consumaţie.

Stau şi mă gândesc... cine o fi mai scornit-o şi pe asta...? Îniţial, vorbesc. Adică... de ce? Nu ar trebui ca bacşişul să fie opţional? Să vreau eu să i-l dau, pentru ca mie mi-a plăcut cum m-a servit?
De ce trebuie să se instituie o cotă fixă de 10%? Unde scrie asta? În ce manual? În ce tratat?

Nu cumva chestia asta obligatorie, îl face pe el, ca şi lucrător în cadrul localului respectiv să nu mai dea atât de mult interes servirii clienţilor?  Că, vorba aia... 10% îi are, oricum asiguraţi...

Acum, serios vorbind, pe vremea când eram kid şi lucram pe vară, am avut ocazia să fiu şi de partea cealaltă a baricadei... Da, am lucrat ca şi chelner într-un local, prin urmare, sunt absolut conştientă de faptul că asta nu e o muncă tocmai uşoară... Şi da! Mă bucuram enorm în momentul în care primeam bacşiş. De departe cel mai plăcut moment se întâmpla seara, când îmi număram bănuţii strânşi.
Cu toate astea, niciodată nu am impus bacşiş nimănui, nu m-am uitat urât dacă nu l-am primit, nu am comentat prin spate cum că ăla e neam de zgârcit. Nu, pentru că nimeni nu e obligat să mă plătească suplimentar pentru o muncă pentru care îmi primesc un salariu.
 Dacă pică... pică...

Exact cum ziceam într-o postare anterioară... fiecare primeşte după cât dă şi după cât merită... iar dacă respectivul chelner nu primeşte, înseamnă că nu merită. Lucrurile stau foarte simplu, în mintea mea.