După cum vă povesteam într-o postare anterioară, prietenul nostru, nea Costică şi-a lut Jeep. Ei, dar ce nu ştiţi voi e cum anume şi-a achiziţionat nea Costică Jeep-ul respectiv! Pentru că, în spatele fiecărui om de succes, aşa, ca el, există şi o poveste de succes. O poveste demnă de valoarea lui. În consecinţă, am să-l las pe nea Costică să vă povesteacă chiar el:
,,Videţi dragii mei, eu, când eram eu tânăr, nu existau aşa multe maşini ca acum. Nu dom'le! Pe vremea aia totul era simplu, neînghesuit, nu ca acum să n-ai loc nici să tragi un pârţ în trafic că te semnalizează ăla din spate cum că din cauza ta nu ştiu ce a păţit la bară.
Îmi şi amintesc cum o fost prima şi prima dată când m-am suit eu într-o maşinuţă. Îşi cumpărase Gelu' a meu maşină mică. Dacie îi spunea el. Eu am zis că mai de grabă i se potrivea numele de Dracie! Pentru cei ce nu mă cunosc, Geluţu' e băietu' meu plecat în Canada.
Pe vremea aia, Geluţu' meu încă nu plecase de la casa părintească. Aşa, şi îşi cumpără el maşină şi într-o zi îmi spune: taticule, azi te fac c-o plimbare cu maşina. Eu am zic că-i nebun şi că eu nu mă urc în coşciugul ăla umblător nici dacă ar fi să mă oblige să prăşesc porumbul de cinci ori pe vară.
Următorul lucrul pe care l-am văzut a fost interiorul coşciugului umblător a lu' fii-miu. Nu ştiu cum de m-a convins să mă urc, dar m-am urcat.
Băi, băiete, şi când m-am urcat, dacă n-a băgat o fugă de duduia scaunu' sub mine. Am zis că-mi stă inima cu totul! Mă tot întreba: te simţi bine, tăticule? Cum Doamne iartă-mă să fiu bine când încep să simt la loc gustul ăla de mujdei de la prânz... Ăsta-i nebun...
Şi-atunci nu ştiu ce face ăsta micu'-al meu, că apasă pe-o pedală brusc când o vede pe ţaţa Leana în mijlocul drumului, ca nu care-cumva să între cu sicriul umblător în ea. Ei, când puse Geluţu' chiedica, aşa tare fu' impactu' că mă lovii cu capu'-n ciurciuvele! Băăăăăăi, băieteeee, da' ce plimbare straşnică mai fu' aia! Din ziua aia am decis că niciodată, da' niciodatăăăă nu mă mai urc în vreo maşinuţă de-aia! Căruţa e sfântă, în plus mâncarea pentru cal e mai ieftină decât benzina.
Ei, dragii mei, dar toate aveau să se schimbe, atunci când am câştigat la loto. Pfiiii ce fericire a mai fost pe capul meu! Da' să vedeţi ce fericire a fost pe capul neveste-mii. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost că abia aşteaptă să ne luăm Jeep. Jeep, ce îi aista Jeep, am spus eu.... Nu-mi dau eu calu' pe-un sarcofag, doar îmi ştiţi părerea. Da' nu ştiu dom'le cum o făcut vipera asta de nevastă, că a doua zi eram la Show-Room să-mi iau Jeep.
Adevărul ăsta e, că tare frumos mi s-a părut chiar de prima dată când l-am văzut. Veta mea avea dreptate. Chiar şi Geluţu' avea dreptate! Tare bine era să ai maşină! Aşa că m-am urcat la volanul Jeep-ului şi am început să fâţâi de volan şi-n dreapta, şi-n stânga şi-am decis: eu, nea Costică, urmaşul de drept a lui nea Pamfil, o să-mi cumpăr acest Jeep ca să mă laud eu cu el prin sat, şi, de ce nu, prin oraş.
Îm scurt timp am făcut şi şcoala. Tiiiii, ce bine a fost să fiu iar şcolar! Greul, abia după aia a început, când m-am prins eu că mai mulţi bani trebuie să dau pe înmatriculare, pe Roviniete, pe taxe de tot felul... Dar, aşa ascuţit la minte cum mă ştiţi, m-am prins imediat că obrazul subţire cu cheltuială se ţine!
Ei, dragii mei, cam aşa mi-am luat eu maşină. De atunci, pot să zic că sunt un om fericit. Şi Veta e. Nu de alta, dar, nu ştiu dacă v-am zis, ea vinde zarzavat la piaţă. Ei, de când am Jeep, în fiecare dimineaţă mă pune să o duc la piaţă, să vadă cucoanele ei zarzagioaice cu ce vine ea. Eu mă duc cu ea, că drumul spre piaţă trece prin poarta lu' Vasile. Şi tare mă mai bucur eu când văd că Vasile se oftică!"
