Fata şi Ouţul

Despre ele:
Fată dragă, nu fi tristă, fiindcă e păcat.
Nu, nu sunt numai versurile Mădălinei Manole, oricât mi-ar fi copleşit (la propriu) ea, copilăria (pe vremea aia ne-având decât TVR 1 cu care să mă relaxez, după o zi lungă de... joacă).
Ce vreau de fapt, e să vorbesc despre anumite fiinţe purtătoare de fustiţe (ca şi mine) utilizatoare de apelative gen fată (nu ca mine!).

Nu am să înţeleg niciodată de ce unele femei aleg să se numească una pe alta fată.
Adică... cum vine treaba asta... în momentul în care te adresezi unei alteia, de ce trebuie să subliniezi faptul că e fată?
Oare ea nu ştie?
Trebuie să îi fie amintit asta constant?
Apoi, poate respectiva fată, s-a săturat să fie fată şi se gândeşte cu ardoare la o frumoasă operaţie de schimbare de sex...
Şi tu ce faci, spunându-i fată, îi răsuceşti cuţitul în rană, amintindu-i că n-are nicio şansă să fie altceva decât o fată.

Lăsând minorităţile la o parte, de departe cea mai enervantă situaţie e acea de a merge într-un mall sau orice loc public glamour, cu două-trei individe care îşi spun una alteia  fată. Dacă nu pleci imediat, rişti să fii numit şi tu, tot fată, chiar dacă tu, poate eşti băieţel. Lor nu le va păsa.

La un moment dat, se uită de tot cine e Mărioara, Vasilica, Gherghina, Filofteia, toate devenind fete (şi-atât).
Mă întreb... oare atunci când poartă ele o discuţie toate, grămadă, o discuţie despre rujuleţe şi ce a mai lansat Bote(zatu), cum îşi dau seama, atunci când una dintre ele a rostit cuvântul fată, despre care dintre ele e vorba?
Sau, probabil, nu are nicio importanţă, atât timp cât una va behăi la apel, oricare fată ar fi ea...

Prefăcându-mă că e normal la vârsta lor, mi-a fost dat să aud şi femei trecute de toate tinereţile, adresându-şi acelaşi apelativ enervant.
Îmi imaginez următoriul scenariu: Soare, cald, câmp, două fete cu batice, la prăşit... discutând despre câte parcele mai au, condimentând totul cu un mânca-ţi-aş sau cu un "#¤¤"%&# de toată frumuseţea, la adresa flăcăului bun ce tocmai traversează imaşul.

Despre ei:
La ei, treaba diferă puţin. Deşi deducţia logică ar fi că bărbaţii se strigă între ei băiete, lucrurile nu stau deloc aşa! Ce-i drept, vor avea şi ei ocazia să fie numiţi băieţi, însă, în majoritatea dăţilor, apelantele vor fi tot nişte femei... (ex. mama: măi băiete, iar n-ai dus gunoiul? sau nevasta: măi băiete, eu îţi spun clar, nu sunt sluga ta!).
Astfel, bărbaţii, se vor alinta între ei folosind diminutive simpatice ce ne amintesc de organele lor genitale, sau, după caz, de anumite părţi ale organelor genitale din dotare - pentru diferenţiere în discuţie (iată că lor le pasă cui şi ce spun, şi, mai ales: cine le răspunde).

Astfel, salutul firesc ar suna cam aşa:
-Bună bă, Organ Genital Masculin! 
-Salut bă, Ouţ! 

Şi uite aşa, începe o discuţie elevată despre bere, meciuri de fotbal, femei tunate suite ostentativ pe maşini cu mulţi cai putere, curbe, filme cu Cichi Cian, Şvarţănegăr, Stalon şi Stivăn Segal.