Colţul discordiei

Acasă la familia Nasomeg e ora mesei.

-Vasile, dă-mi colţul! 

-Nu vreau! 

-Vasile, dă-mi colţul, n-auzi! se înfurie Ecaterina. Nu vezi că sunt însărcinată? Să-ţi amintesc că e vina ta? Am pofte! Dă colţul când îţi spun! 

-Lasăăă, ştiu eu de ce vrei tu colţul de la pâine! Vrei să faci băiat, iar eu ţi-am zis că vreau o fetiţă frumoasă, care să semene cu mine...

-Vasile, tu ai nasul mare, de ce ar semăna cu tine, ca să o dăm la circ? Mai bine să fie băiat, să semene cu mine, băieţii seamănă cu mamele, iar eu sunt o mamă frumoasă! Dă colţul de urgenţă! Te fugăresc, să ştii!

-Cu burta aia? Asta dacă nu te rostogoleşti... zise Vasile în timp ce o zbughi de la masă, ţinând colţul de pâine în mâna dreaptă, cât mai sus cu putinţă. N-ai să mănânci tu niciun colţ de pâine cât eşti însărcinată cu fetiţa mea! Ai mâncat colţurile de la toate pâinile din casă. Cât mai poţi? Ăăăăăăăaaaaaaaaaaa...

-Ha! Prostule! Ai căzut! Ha! Ha! Prostule care eşti! Bine că n-ai scăpat colţul pe jos!

A doua zi, Vasile a cumpărat pâine rotundă.