Ce te faci când nimeni nu mai e?
Când tu eşti mai bâtrân decât Universul însuşi?
Când amintirile diluate a celor ce odată ţi-au fost dragi, joacă acum într-un film regizat de tine, un fim biografic al propriei tale vieţi... Un film în care ei te îmbrăţişează în fiecare zi şi îţi spun de mii de ori cuvintele acelea frumoase, pe care, la momentul potrivit le-ai ignorat şi ţi s-au părut banele... Actori neînsufleţiţi prin care mâna ta trece nestingherită, tulburându-le materia.
Ce te faci când doar tu mai auzi că respiri?
Ce faci când eşti mai bătrân decât Universul însuşi şi te simţi ca Imhotep, ce nu mai dă să moară?