Do you never give up? (I)

Că oamenii sunt fixişti, asta o ştie toată lumea, chiar şi fixiştii. Cu toate astea, uneori nu mă pot opri din râs când văd unele chestii. Ca de exemplu când observ pe un oarecare cu mintea pironită în trecut, legat fedeleş de momentele în care era în top şi-avea el nuş' câte gagici. 

Mi se întâmplă des să văd tipi trecuţi de prima tinereţe, fani indubitabili Cenaclul Flacăra, ce-şi încă poartă cu mândrie pletele. Şi când zic plete, categoric nu mă refer la cosiţe a la Ileana Cosânzeana. No sir, mă refer la umbre de păr, la fantoma unui păr odată frumos, asortat cu o codiţă ce însumează treişpatru de fire şi o chelie mai lucioasă ca pista de pe J.f. Kennedy. 

Ei, genul ăsta de oameni vor trece pe lângă tine pe stradă ca şi cum încă ar avea păr şi ste vor privi cu un aer boem şi superior, spunându-ţi aproape din priviri cum că tu eşti un încuiat şi-un sclav al societăţii, iar ei sunt cu adevărat liberi. 

Corect, sunt liberi. Dar, guess what, toată lumea e liberă, chiar şi cel ce alege ca la patruşcinci de ani să-şi tundă pletele pentru că nu vrea să-şi vadă scalpul ca printr-o perdea. 

Ideea de libertate nu vine din lungimea părului. Era chiar şi-un cântec pe chestia asta, şi culmea, tot al unui pletos. Nu părul te face rebel, boem şi mai nu ştiu eu cum. Boem şi rebel eşti pentru că aşa eşti tu. Nu că ai un surogat de codiţă sură.

Fireşte, încă există tipi cărora le stă superb cu părul lung, chiar şi la o sută de ani, nu la ei mă refer, ci la cei fără ego-urile mucegăite.

Da, am avut momente în tinereţea mea, când desconsideram un barbat fără pleată, cu toate astea, în timp m-am convins că pleata nu te face rocker. Am văzut destule exemple pletoase ascultătoare de manele, aşa că, treaba asta cu look-ul este cât se poate de expirată. 

Iar, dacă în tinereţe, pletele alea erau aducătoare de groupies, guess what, acum mai ai două fire, ai burtă şi muşchii fleşcăiţi. Faptul că ai încă două fire lungi nu înseamnă că eşti neschimbat. Vorba celuilalt cântec: ce bărbat eram odată. Cu menţiunea că nu mai eşti. Trist.

Cu toate astea, fiecare vărsta are farmecul ei. Mereu am apreciat oamenii ce au ştiut să-şi poarte vârsta cu mândrie. Pentru că, hai să fim serioşi, oricât de bine te-ai ţine tu la senectute, nu se va întreba nimeni dacă nu care-cumva ai douăzeci. Nu spune nimeni să nu te îngrijeşti, să nu faci sport, să nu te speli, să nu-ţi pui dinţii. Ba chiar apreciez maxim oamenii îngrijiţi! Dar, de aici la a exagera, e cale lungă şi caraghioasă. 

Nu vă speriaţi că ce am spus eu mai sus se aplică şi în cazul femeilor! Bine, norocul femeilor e că ele nu chelesc, astfel îşi pot purta podoaba capilară 'till the end, însă, modificările, low-grade-urile se întâmplă pe la sâni, pe la fund, pe la textura pielii, ş.a.m.d.

Vedeţi voi, oamenii tind să se blocheze pe o anumită perioadă a vieţii lor când succesul lor atingea cote maxime. Un psiholog ar putea, probabil, explica mult mai bine fenomenul. Eu sunt doar un observator de ocazie.