Nu dați cu pietre. Eu abia acum l-am văzut. ...Deși stă în memoria calculatorului meu de când a apărut. Cumva nu mă atrăgea ideea de a mă uita la un film cu soldați. Firește că atunci când am tras eu concluzia greșită că ar fi un film cu soldați, război și-atât, am fost prost influențată de neatenția cu care m-am uitat la trailer. Apoi nici Brad Pitt nu mă face să vreau să văd un film.
Cu toate astea, acum două zile, am zis că e cazul să șterg praful din memoria calculatorului meu și am văzut și eu în sfârșit Inglorious Bastards.
Măi, ca să fiu sinceră, trecând peste tot izul american, mie chiar mi-a plăcut filmul. Ce-i drept, există o mare discrepanță între felul în care începe și felul în care continuă, dar, una peste alta, filmul a reușit să mă facă să scrâșnesc din dinți, să zâmbesc, chiar să râd cu gura până la urechi la unele faze... și să îi laud talentele actoricești ale lui Brad Pitt (lucru nou pentru mine). Iar, dacă ar fi să dau o bilă de un alb imaculat, ar avea legătură cu prestația actorului Christoph Waltz ce îl interpretează pe colonelul Hans Landa. Jos pălăria! Am rămas cu un crush platonic (pată din aia ce ți se pune pe actori și cântăreți pe la 12 ani) pe dudul ăsta.
Filmul e un soi de puzzle. La un moment dat, povești diferite prezentate în film, se regăsesc sub aceași acțiune, sub același acoperiș, ca să zic așa.
Mai multe nu zic. De ce? 1. Pentru că majoritatea dintre voi pun pariu că l-ați văzut deja. 2. Dacă mai există întârziați ca mine, ar fi păcat să fiu eu party pooper și să povestesc filmul. Nu că ar fi povestibil (ok, poate doar așa, puțin, în mare).
Atenție: ceea ce vedeți în trailer nu reprezintă decât o fațetă a acțiunii. În realitate, ea se desfășoară, așa cum am zis, pe mai multe planuri. Sunt de părere că trailerul nu reușește să îndemne un om cu gusturile mele să vrea să vadă filmul. Ca drept dovadă că eu îl văd abia în 2011.
