Trimiteţi-mă în trecut

De ieri tot mă chinui cu lay-out-ul de la blogger. Cumva face figuri. Postări neaşezate cum vreau eu în pagină, comentarii care în mail apar, în blogger nexam, ce să mai... nimic nu e perfect. Cu atât mai mult tehnologia.

Asta îmi aminteşte de nişte comentarii în lanţ avute cu cineva tot ieri pe un site cu specific foto. Dintr-una în alta, am ajuns noi la concluzia cum că bad-bad-technology. Pai, corect, nu e o teorie nouă, it's been said before, dar, interesant e cum din ce în ce mai multă lume ajunge la concluzia asta. Pe de altă parte e ciudat cum mulţi doar zic că ar renunţa la tehnologie, iar dacă îi pui în faţa faptului împlinit încep să se isterizeze şi să întrebe pe toată lumea unde e calculatorul lor, unde e Iphone-ul lor, unde e tableta lor, ş.a.m.d.

Una din acele persoane sunt eu. Să mă pui de mâine să sting lumina, să shut down laptopul, să-mi cânt singură şi să mă distrez all fashioned way mi-ar veni total peste mână. Nu musai pentru că toată munca mea se află pe calculator şi m-aş simţi cumva exclusă din propria mea lume, în care asta I do for a living, din asta mă întreţin and so on. Nu, pentru că sunt mai mult ca sigură că, după o anumită perioadă de acomodare, cu siguranţă mi-ar veni şi alte idei. Cu toate astea, cum aş putea doar eu să renunţ la tehnologie când restul planetei este pur şi simplu sclava ei?

Vă spun cu cea mai mare sinceritate că tânjesc după anii '90 când planeta nu era chiar atât de tehnologizată, când oamenii încă îşi mai trimiteau scrisori care să poarte parfumul persoanei dragi, eventual şi-un pupic aplicat lângă semnătură. Mi-e dor de era în care nu erau telefoane mobile. Cu toate că-ţi dădea aparent mai puţin control asupra situaţiei, în realitate aveai mult mai mult control decât acum sau decât ai putea vreodată să-ţi imaginezi, dar în mod special asupra ta.

Să zicem că mergeai la o întâlnire de afaceri, o întâlnire cu un prieten, întâlnire stabilită cu vreo două zile în urmă. Nu era mai simpatic gândul ăla că vine, că nu vine... Eventual şi aşteptarea aia de cinşpe minute completând cu graţie golul plăcut din stomac?
Cu cât ai mai mult control, cu atât ai de fapt mai puţin. Părerea mea. Plus că toate astea, adaugă un adaos de stres considerabil.

Revenind. Omul ar trebui, în opinia mea să renunţe la tehnologie, pentru că ea nu ne uşurează treburile, aşa cum ar fi trebuit în mod firesc, ci ni le îngreunează şi ne dă acea stare de depresie, tocmai pentru că uneori nu reuşim să ţinem pasul.
Ideea de tehnologie a fost concepută ca şi un ajutor pentru omenire, dar îmi închipui că a avut aceaşi cale ca şi comunismul, la început o idee strălucită, însă, aplicată greşit şi exagerat. Poate exemplul nu este dintre cele mai potrivite, dar la asta m-a dus cu gândul prima dată.  

Dacă aş renunţa numai eu de mâine la tehnologie, să mă întorc undeva în anii 1800, nu aş putea! Pentru că absolut orice colţişor de pe planeta asta e înţesat de tehnologie. Ar însemna să merg cu mâinile la ochi, cu urechile pline de vată, eventual să mă transform într-o legumă, ori să găsesc maşina timpului.

Vedeţi voi, suntem ca piesele de domino. Ori facem totul împreună, ori continuăm în acest ritm.
Şi nu, nu vreau să pornesc nicio revoluţie împotriva tehnologiei, mai ales că momentan mă folosesc de ea  pentru a supravieţui şi folosesc tehnologia pentru a denigra tehnologia.
În plus, sunt absolut convinsă că e imposibil să ne întoarcem la rădăcini, la acele momente în care contactul cu o persoană reală era înzecit mai important decât prietenii virtuali.

Tocmai din acest motiv, pot doar să sper că timpul are un curs rotund şi nu în linie dreaptă, aşa cum ne învaţă pe noi la şcoală, iar următoarea viaţă ar putea să mă ducă acum 200 ani.