Se afișează postările cu eticheta alfabet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alfabet. Afișați toate postările

joi, 29 aprilie 2010

Demontez superstiţii

Da, m-am trezit chiar eu să fac asta.
Eu, care obişnuiam să deschid uşile de trei ori şi să număr, în timp ce fac asta.
Eu, care mă mai surprind şi acum, făcând asta, înconştient.
Tot eu, obişnuiam să arunc cu banul dacă să trec strada sau să rămân pe partea mea.
Unii i-ar spune boală mintală, alţii i-ar spune superstiţie exagerată.
Eu prefer să îi spun activitate cerebrală intensă - că, de! e vorba despre mine în această propoziţie.

Şi, pentru că tot gândesc, m-am hotărât să-mi demontez superstiţiile.
Nu de alta, dar viaţa e ceva mai simplă fără ele. Cu cât mai puţine dureri de cap, cu atât mai bine.
Mai ales că, uneori superstiţiile au tendinţa de a prezince lucruri nu tocmai plăcute, iar creerul omului, cum are el puteri nebănuite şi nedescoperite până în momentul de faţă, are tendinţa de a face lucrurile alea nu tocmai plăcute să se întâmple.
Şi da, cred că fiecare îşi poate croşeta viitorul, doar imaginându-şi anumite chestii pe care ş-i le doreşte, sau nu ş-i le doreşte.
Bineînţeles, lucrurile nu sunt niciodată simple de la început.
Trebuieşte multă muncă, răbdare, perseverenţă... dar de putut se poate. Pe cuvânt de keltoighost.
Astfel, superstiţiile trebuiesc înlăturate, tocmai pentru că, al nostru creier să nu aibă impresia că tocmai aia vrem noi să se întâmple. Astfel, ajungi să păseşti cu stângul în casă, din neatenţie, te prinzi abia după ce ai facut-o şi îţi înşurubezi bine în minte că ceva rău se va întâmpla.

Pentru că, astfel devenim, încet dar sigur, sclavii superstiţiilor.
Cum le putem controla? Convingându-ne că ele sunt doar nişte păpuşele voodoo, create de mintea noastră, pentru a ne auto-subjuga.

Ultima superstiţie cu care mi-a fost dat să mă întâlnesc, a fost cea a aţei colorate prinse de haină. Se spune că, în funcţie de culoare aţei, poţi să-ţi dai seama care e iniţiala numelui celui sau celei ce te iubeşte.
De exemplu, dacă aţa e albă, numele va începe musai cu A.
Ei pe naiba! Dacă ai o aţă pe haine, înseamnă că haina e pufoasă şi strânge scame, ori că nu eşti tu prea atent la felul cum te îmbraci, nu că te iubeşte A sau R sau... G.

Şi e extrem de uşor de demonstrat.
Astfel... să luăm toate culorile (le omitem pe cele neoficiale tip grej) şi să le asociem cu alfabetul.
Observăm că nu există culori pentru toate numele. Astfel, unele nume vor fi mereu scoase din ecuaţie.

 Însă, dacă ţinem musai să fim superstiţioşi, facem următoarea chestie:
Aruncăm un ochi, sau doi, aici, ne crucim preţ de câteva secunde-minute de multitudinea de culori existente, învăţăm că există o diferenţă între zinzolin şi clasicul mov...
După ce am făcut asta, superstiţia va avea mult mai mult sens, pentru că, vom şti cum să interpretăm o aţă lipită de bluză de culoarea Unt, şi vom şti clar că numele celui care ne iubeşte poate fi Ulise, de exemplu, şi nu Gabriel (aşa cum am fi interpretat înainte să avem aceste informaţii preţioase cum că acea culoare nu e galben!).
Acum o să trebuiască să închei, tocmai mi-a trecut o pisică neagră prin faţa ferestrei.