vineri, 22 aprilie 2011

Real love

Citeam azi dimineață un articol. Unul destul de interesant, aș putea spune. Nu de alta, dar mi-a dat mult de gândit, de reflectat, de analizat. Se face că unii oameni ar fi pur și simplu înfricoșați de ideea că perechea lor a avut și pe altcineva înaintea lor. Dar, guess what... Să fii tu mereu primul, nu prea e posibil, și, hai să fim serioși că nici sănătos nu e.

Ok, poate că nu-ți convine ideea că pe acolo pe unde treci tu a mai trecut și altul înainte, dar... categoric că dacă ai fi primul, ți-ar trebui un noroc imens să rămâi și ultimul. De ce? Pentru că oamenii sunt făcuți să experimenteze, să cunoască... Cel puțin până ajung la gradul ăla de maturitate. Ce-i drept, unii nu ajung niciodată la maturitatea suficientă, dar one can only hope.

Și-apoi, nu știu cum e pentru voi, dar eu văd o diferență mare între ceea ce numesc oamenii prima dragoste și ceea ce numesc eu dragostea vieții mele, pentru că, de cele mai multe ori, persoana nu e aceași. Prima dragoste e așa ca un asediu al turcilor. Numai că, de data asta avem parte de hormoni, în loc de turci, și de creier în loc de castel. Categoric momentul când a chiuli de la școală, din oraș sau a te certa cu tata ți se pare o idee mai mult decât strălucită ce ar trebui să fie premiată cu diploma Ioaniților.

Dacă e să intru în capitolul personale, am să recunosc că de-a lungul vieții mele am avut de-a face cu tot felul de stiuații și de oameni. Da, am fost nebuna aia care la 15 ani cucerea lumea, da, am fost copilul ăla care a văzut cam tot ce se poate vedea la vârsta aia. Am cunoscut oameni la care am ținut, oameni de la care am învățat câte ceva, oameni de la care am învățat cum să nu fiu și oameni de care nu-mi mai amintesc, chiar dacă ei există.

Cu mintea de acum, poate că aş fi făcut lucrurile diferit. Dar, tot cu mintea de acum, realizez că dacă aş fi făcut lucrurile diferit, cu siguranţă nu aş fi fost acum cine sunt. Chiar dacă uneori aş face schimb de vieţi cu primul venit, în definitiv, nu sunt aşa de egoistă încât să împovărez pe nimeni. Aşa că, sunt ceea ce sunt, am reacţionat cum am reacţionat, am pierdut oameni importanţi, am rămas cu pietroaie legate de picioare.

Lăsând divagările de-o parte. Da, am iubit. Şi da, voi iubi aceaşi persoană toată viaţa.

7 comentarii:

  1. Bianca Dobrescu,
    Mă bucur că împărtăşeşti părerea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte multe dintre aceste convingeri isi pierd conturul in timp, si vor ajunge sa fie "ridiculoase". Totusi, chiar si aceste zbateri isi au rostul lor.

    RăspundețiȘtergere
  3. VirtualKid,
    Clar toate isi au rostul lor pe lumea asta. Nu e niciun dubiu :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Da,da, unii experimenteaza ani buni si in final raman cu acelasi gol...

    Cred ca intelegem ca intr-adevar putem iubi aceesi persoana toata viata toata viata, abia cand constientizam ca acea persoana ne completeaza atat de bine incat sa nu mai fie nevoie de experimentari. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Alexandra,
    Bingo :) Atunci cand deja spuneti acelasi lucru in acelasi timp... e clar ca cele doua persoane sunt meant to be. Iar asta e doar un exemplu. :P

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!